Cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din județ, ”Drumul de sub munte” va fi finalizat până la sfârșitul acestui an

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea a verificat, astăzi, stadiul lucrărilor de execuție a drumului interjudețean DJ 104A, DJ 105C, DJ 105P din zona Țara Făgărașului, cunoscut sub denumirea „Drumul de sub munte”, precum și al altor lucrări de reabilitare, care se desfășoară, în această perioadă, la drumurile județene din zonă.

Conform discuțiilor purtate la fața locului cu reprezentanții constructorului, S.C. Diferit S.R.L.  Cluj Napoca, lucrările de modernizare a drumului de sub munte vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, după aproximativ trei ani de la începerea lucrărilor.

Drumul interjudețean are o lungime totală de de 53,01 km și străbate localitățile Șinca Veche, Șercăița, Bucium, Mărgineni, Sebeș, Recea, Gura Văii, Lisa, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Viștea de Sus, Victoria, Ucea de Sus, acesta find cel mai tranzitat drum din Țara Făgărașului.

La momentul actual, așternerea  stratului de bază a fost realizată pe toată lungimea drumului, ceea ce reprezintă un progres al lucrărilor de 100%.

În ceea ce privește stratul de uzură, acesta a fost finalizat în proporție de 70%, respectiv 30 de kilometri pe DJ 104 A și DJ 105 P – Ucea Sus.

Au mai fost finalizate: 15 poduri de pe traseul acestui drum interjudețean,  două treceri la nivel cu calea ferată; podețele transversale la drumurile laterale sunt realizate în proporție de 85%, iar refacerea trotuarelor și a acceselor la proprietăți în proporție de 90% din totalul suprafețelor proiectate.

Termenul de execuție al lucrărilor de modernizare a fost prelungit prin, act aditional, până în luna decembrie 2022, ca urmare a lucrărilor la infrastructura de canalizare de pe raza localităților Recea, Sâmbăta de sus, Ucea, lucrări care au impus prelungirea termenului de execuție a lucrărilor de modernizare.

Proiectul „Modernizare drum interjudețean DJ 104 A, DJ 105 C, DJ 105 P – format din DJ 104 A, km 0+000-45+000, DJ 105 C, km 6+300-3+800, DJ 105 P, km 0+000-3+800” a fost primul proiect cu fonduri europene destinat îmbunătățirii infrastructurii rutiere, pe care administrația publică a județului Brașov l-a accesat în anul 2017, în cadrul axei prioritare 6 a Programului Operațional Regional 2014-2020.

Acest drum asigură conectarea cu rețeaua TEN-T și descongestionează traficul din zona DN 1 Sibiu – Brașov, având în vedere că facilitează legătura între județele Brașov, Sibiu, Argeș și face legătura între DN 1 și DN 7C (Transfăgărășan), la Cârțișoara.

Valoarea totală a proiectului este de 146.864.245,94 lei.

Mă bucur nespus de mult că ne apropiem de finalizarea lucrărilor de execuție la drumul de sub munte! Este cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Brașov realizat în ultimii 30 de ani și unul dintre cele mai importante din Regiunea Centru, un proiect care n-ar fi fost posibil fără implicarea tuturor primarilor din Țara Făgărașului. A fost nevoie să ținem cont de lucrările de investiții, care se implementează la nivelul unor localități, precum și de complexitatea lucrărilor de relocare a rețelelor de utilități din zonă. Cu toate acestea, mărturisesc că suntem într-un progres foarte bun, deoarece am avut șansa unui constructor serios, care își face bine treaba, iar după trei ani de muncă, reușim să ducem la bun sfârșit acest proiect investițional complex! Ne dorim ca localnicii din satele străbătute de traseul «Drumului de sub munte», dar și turiștii care vin în număr tot mai mare în zona Țării Făgărașului să poată circula în cele mai bune condiții, această arteră fiind și o alternativă la DN 1”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea. 

La rândul său, administratorul public al județului, Daniel Gligoraș, care a urmărit îndeaproape implementarea acestui proiect a transmis: ”Proiectul drumului de sub munte a fost un proiect de suflet, un proiect în care am crezut de la bun început, fiind vorba despre o investiție deosebit de importantă pentru comunitățile din Țara Făgărașului și în realizarea căruia m-am implicat alături de colegii mei din Consiliul Județean Brașov. Sunt convins că modernizarea acestui drum va avea un impact major asupra calității vieții cetățenilor și va contribui semnificativ la dezvoltarea socio-economică a zonei”.

Alte lucrări de investiții în infrastructura rutieră din zona Țării Făgărașului:

  1. Lucrări finanțate din bugetul propriu:
  2. PT + Execuție ”Modernizare și reabilitare DJ109 Beclean – Luța – Ludișor, km 0+000-9+084” – contractul de lucrări a fost adjudecat de firma S.C. DIFERIT S.R.L.; termenul estimat de finalizare a lucrărilor – aprilie 2023;
  3. PT+ Execuție ”Consolidare alunecare de teren pe DJ104J km 7+850 si 9+600-10+300 Galați-Calbor-Boholț” – contractul de lucrări este derulat de S.C. Strabag SA; termenul estimat de finalizare a lucrărilor – sfârșitul anului 2022;
  • Lucrări finanțate prin PNDL:
  • ”Modernizare DJ102G Victoria-Viștișoara, km 0+000-9+900” – constructorul desemnat este S.C. Consal S.R.L.; termenul estimat de finalizare a lucrărilor – sfârșitul anului 2022;
  • Modernizare DJ108B: DJ105B – Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei, km 0+000-0+900” – constructorul S.C. Morani S.R.L. a denunțat unilateral contractul, săptămâna trecută, invocând insolvența; va trebui reluată licitația pentru restul de execuție;
  • Reabilitare DJ105-alunecare de teren pe DJ105 (între Voila și Cincu), km 9+400 – constructorul desemnat este S.C. Consal S.R.L.; termenul estimat de finalizare a lucrărilor în septembrie 2022;
  • Lucrări care vor fi finanțate prin programul ”Anghel Saligny”:
  • ”Modernizare drum interjudețean DJ 105 A (km 53+000–81+600) și DJ 104 D (km 1+960–27+400)” – Lotul 2 Făgăraș – Șoarș din DJ 104 D (km 1+960–12+045), investiție cifrată la 91.365.028,62 lei, din care fondurile Programului „Anghel Saligny” sunt în cuantum de 70.000.000 de lei, iar cofinanțarea propusă de CJ este de 21.365.028,62 lei;
  • Modernizare drum interjudețean DJ 105 A (km 53+000–81+600) și DJ 104 D (km 1+960–27+400) – Lotul 3 Șoarș – Bărcut din DJ 104 D (km 12+045–27+400), investiție care totalizează 168.007.169,21 lei, din care 70.000.000 lei sunt fonduri din programul guvernamental, iar 98.007.169,21 lei sunt acoperite din bugetul local al județului.
Previous Proiectarea spațiului aerian pentru Aeroportul Internațional Brașov și a procedurilor de zbor se apropie de final

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Trimite-mi un mesaj

Revin cu un răspuns cât de repede posibil

    av-logo-negative

    Program disponibilitate audiențe

    [booked-calendar]

    Trimite un mesaj