Întâlnire cu Ambasadorul Confederației Elvețiene

Excelența Sa domnul Arthur Mattli, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a avut în această dimineaţă o întâlnire cu prefectul judeţului, Cătălin Văsii, şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Discuţiile au vizat finanţările nerambursabile pe care statul elveţian le acordă României şi altor 14 state pentru susţinerea dezvoltării şi reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, cât şi între diferitele regiuni de dezvoltare ale statelor beneficiare.
Dacă în exerciţiul financiar precedent România a beneficiat prin Programul de Cooperare Elveţiano-Român, de finanţări nerambursabile totalizând 181 de milioane de franci elveţieni, care s-au regăsit şi la nivelul municipiului Braşov în proiectele de modernizare a Colegiului Naţional de Informatică „Grigore Moisil” şi a Şcolii Generale nr. 4, pentru perioada următoare există intenţia de majorare a fondurilor destinate ţării noastre, până la aproximativ 220 de milioane de franci elveţieni, după cum a menţionat ambasadorul.
Ministerul de Finanţe va decide ce fonduri vor fi alocate şi ce tipuri de proiecte vor fi finanţate. Fondurile elveţiene sunt complementare finanţărilor europene şi ne dorim să contribuim, prin acestea, la dezvoltarea unor proiecte durabile. Cu fonduri elveţiene au fost implementate două proiecte-pilot, la Cluj-Napoca şi la Suceava, însă am susţinut şi proiecte mici, vocaţionale. De altfel, proiectele vocaţionale s-au născut la Braşov, mai precis la Hărman, unde acum 20 de ani a fost deschisă o şcoală de meserii în domeniul reparării orgilor din biserici. An de an, de pe băncile şcolii ies 2-3 meseriaşi de care cele 1200 de orgi istorice din Transilvania au mare nevoie”, a spus ambasadorul Arthur Mattli.
Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean, i-a prezentat înaltului oaspete proiectul Aeroportului Internaţional Braşov şi a opinat că fondurile elveţiene ar putea să fie utilizate în lucrările care mai sunt de realizat. „Pentru viitorul exerciţiu financiar, i-am propus domnului ambasador să aibă în vedere proiectul Aeroportului Internaţional Braşov, în vederea obţinerii de finanţări prin mecanismele financiare elveţiene. Noi construim primul aeroport realizat de la zero, din anul 1974 încoace. Este al treilea aeroport ca dimensiuni la nivel naţional, dar va fi cu siguranţă cel mai modern din punctul de vedere al tehnologiilor pe care le implementăm în ceea ce priveşte funcţionalizarea lui. Avem în plan iniţierea unui proiect în colaborare cu Universitatea Transilvania, pe care îl estimăm la 2 milioane de euro, prin care ne propunem să obţinem autonomia totală a aeroportului din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică, prin amplasarea de panouri fotovoltaice. Studiile în acest sens vor fi realizate gratuit de un grup de profesori ai Universităţii, iar finanţarea implementării proiectului ar putea fi realizată din fonduri elveţiene”, a menţionat şeful administraţiei judeţene.
Totodată, preşedintele CJ a adus în discuţie un proiect discutat anul trecut de către autorităţile publice braşovene cu oficiali elveţieni, respectiv deschiderea unei școli hoteliere în sistem dual, sub licența Universității Hoteliere din Lausanne (EHL), cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ în domeniul turistic din lume. „În ceea ce priveşte concretizarea acestui proiect, s-au făcut paşi înainte şi sunt convins că Primăria Braşov va susţine înființarea acestui centru de inovare și antreprenoriat în turism și ospitalitate, care să fie în directă legătură cu mediul de afaceri care activează în Brașov. Noi vom sprijini orice iniţiativă menită să contribuie la dezvoltarea economică, socială, culturală a judeţului Braşov”, a mai spus Adrian-Ioan Veştea.
La vizita ambasadorului a fost prezent şi un oficial din cadrul Camerei de Comerţ Elveţia-România, care a menţionat că Braşovul este în atenţia oamenilor de afaceri din Ţara Cantoanelor.
Prefectul Cătălin Văsii a întărit ideea necesităţii colaborării bilaterale în cât mai multe domenii de activitate, precum şi a transferului de bune practici, astfel încât specialiştii braşoveni să înveţe din experienţa omologilor elveţieni. În acest sens, prefectul i-a propus ambasadorului facilitarea unui transfer de know-how în domeniul siguranţei sanitare practicate de autorităţile elveţiene în această perioadă de pandemie, de care să beneficieze autorităţile braşovene din domeniul sănătăţii publice.

Previous Modernizare DJ 102 G Victoria – Viștișoara

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Trimite-mi un mesaj

Revin cu un răspuns cât de repede posibil

    av-logo-negative

    Trimite un mesaj