Theatre @HUB 2068 își propune să angajeze în activitățile proiectului 10 tineri talentați din liceele brașovene, selectați prin intermediul unui casting realizat de actrița Ada Galeș și de actorul Alexandru Ivănoiu. Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 7 zile înte 25-31 august 2022 la HUB 2068 și va propune tinerilor un program inedit prezentat la cel mai înalt nivel care are ca scop să îi determine pe tineri să își dezvolte și să conștientizeze abilitățile și cunoștințele personale în relație cu mediul înconjurător (dpdv spiritual, economic, social) prin intermediul unui program de dezvoltare personală propus de doi dintre actorii reprezentativi ai scenei de teatru din România.
Prin această tehnică de auto-cunoaștere care se folosește de mijloace proprii artei interpretative teatrale, dezvoltată în cadrul acestui proiect, tinerii vor putea improviza/interpreta diverse roluri într-un cadru organizat propus de profesioniști.
Fiecare tânăr care dorește să ia parte la proiect, se va putea înscrie trimițând până în data de 15 august 2022 o prezentare video a lor de 1 minut și un scurt video de 3 minute cu tema Check In – temă ce abordează o acțiune simplă pe care o facem cu toții, mai ales tinerii, ce pornește din dorința vorbitorului de a povesti celorlalți un moment din viața personală/imaginată, exact cum se întâmplă pe rețelele de socializare – fie că vor fi ei, fie că vor interpreta un personaj, în selecție, juriul va urmări coerența, fluiditatea în exprimare și limbajul corpului.
Cei 10 tineri selectați vor participa la o săptămână de workshopuri alături de Ada Galeș și Alexandru Ivănoiu, iar la finalul celor 7 zile vor prezenta public o producție realizată în cadrul proiectului care va fi disponibilă ulterior și în mediul online.