Consiliul Județean Brașov
Bulevardul Eroilor 5, Brașov 500007
Partidul Național Liberal
Strada Lungă 12, Brașov 500058
Viața mea este ghidată după principii simple, învățate de la părinții mei: să prețuiești fiecare om, să te ții de cuvânt, să faci bine, să fii optimist, să fii echilibrat în tot ceea ce faci, să ai credință. Acestea sunt lucruri simple, pe care le-am învățat acasă și le port în minte și în suflet de când sunt. Așa îmi cresc și eu copiii.
Sunt recunoscător familiei, care mă susține în tot ceea ce fac și de la care îmi iau energia pentru a continua zi de zi!
Sunt un om optimist.
1994
Am intrat în Partidul Național Liberal, al cărui membru sunt și în prezent.
2004 – 2016
Primar al orașului Râșnov, pentru trei mandate. Am transformat Râșnovul în stațiune turistică de interes național.
2016 – 2020
Primul mandat de Președinte al Consiliului Județean Brașov. După prea mulți ani de tergiversări, am început construcția Aeroportului Internațional Brașov.
2020 – 2023
Am câștigat, prin vot direct, al doilea mandat de Președinte al Consiliului Județean Brașov.
2023 –
Am acceptat să fac parte din Guvernul României, iar în prezent sunt Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Bd. Libertății nr. 16, Latura Nord, sector 5, București, cod poștal 050706
Strada Lungă 12, Brașov 500058
Bulevardul Eroilor 5, Brașov 500007
Strada Lungă 12, Brașov 500058
Revin cu un răspuns cât de repede posibil