Luni, 24 aprilie, la sediul Consiliului Judeţean Braşov a avut loc semnarea Contractului de Prestări Servicii Aeroportuare – Servicii de exploatare a aeroporturilor, de către Regia Autonomă „Aeroportul International Braşov-Ghimbav” – în calitate de Aeroport, reprezentată de directorul general Alexandru Anghel, şi DAN AIR (AOC) SRL – în calitate de Transportator, prin directorul general Matt Ian David.
Contractul are ca obiect asigurarea şi punerea la dispoziţie de către Aeroport a infrastructurii aeroportuare (pista de decolare-aterizare, căile de rulaj, platforma de staţionare, inclusiv sistemul de iluminare aferent, terminalul de pasageri şi alte facilităţi conexe), cu suprafeţele corespunzător amenajate, funcţionale şi întreţinute pentru deservirea la sol a aeronavelor, precum şi a spaţiilor şi facilităţilor necesare pentru asigurarea serviciilor necesare pasagerilor şi mărfurilor transportate, spre a fi utilizate de către Transportator în schimbul achitării tarifelor convenite.
În document se precizează că tarifele sunt publice, transparente şi nediscriminatorii, sunt publicate în AIP România (Aeronautical Information Publication Romania) şi sunt cele în vigoare la data semnării contractului.
Contractul este valabil începând cu data 15 iunie 2023 până la data de 14 iunie 2024 şi se va prelungi în mod automat cu noi perioade, de câte 12 luni, dacă parţile convin acest lucru, însă valabilitatea lui nu poate depăşi cumulat o durată maximă de 36 de luni, respectiv două prelungiri mutuale.
Reînnoirea contractului se va face în baza unei cereri scrise adresate de către Transportator către Aeroport, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei de expirare a contractului.
Încă din luna martie, compania aeriană românească DAN AIR a anunţat că din 15 iunie 2023 va zbura de la Aeroportul Brașov spre opt destinații din șase țări europene.
Acestea sunt: Brașov – Barcelona – Brașov (în fiecare marți); Brașov – Bruxelles BRU – Brașov (în fiecare miercuri); Brașov – Budapesta – Brașov (în fiecare marți, duminică); Brașov – Londra LGW – Brașov (în fiecare vineri); Brașov – Milano LIN – Brașov (în fiecare luni); Brașov – Munchen – Brașov (în fiecare sâmbătă); Brașov – Nuremberg – Brașov (în fiecare joi); Brașov – Stuttgart – Brașov (în fiecare joi).
În prezent sunt puse în vânzare bilete spre toate destinaţiile, cu excepţia Stuttgart, destinaţie care urmează să fie operaţionalizată.
„DAN AIR urmărește ca odată începută operarea pe Aeroportul Brașov, să crească frecvențele de operare și să aloce o a doua aeronavă pentru a deservi Brașovul. DAN AIR oferă servicii tradiționale pasagerilor săi, bagaje și catering gratuit, cu scopul de a readuce românilor confortul și plăcerea de a călători, compania având și clasă business”, a declarat Matt Ian David, directorul general DAN AIR.
Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „AIBG”, a spus că „încheierea acestui contract reprezintă un moment istoric şi un reper important pentru Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav. Este, practic, primul contract de operare din istoria celui mai tânăr şi mai modern aeroport din România – singurul aeroport construit în ţara noastră de la zero în ultimii 50 de ani. Sperăm să avem din ce în ce mai multe astfel de contracte semnate şi momentul de astăzi să marcheze punctul de pornire în dezvoltarea Aeroportului Braşov”.
„DAN AIR este prima companie aeriană care a anunţat planuri concrete de a zbura pe Aeroportul Brașov, iar astăzi planurile s-au concretizat formal prin semnarea contractului de prestări servicii aeroportuare. Ne bucură faptul că această companie, prima care a avut încredere în proiectul nostru, punând de mai mult timp în vânzare bilete pentru destinaţii din şase ţări şi cea care practic va deschide zborurile de linie pe Aeroportul Braşov, este o companie cu capital românesc. Aşteptăm cu mare interes semnarea contractului cu WIZZ Air, dar şi cu alţi operatori aerieni care să deservească rute din întreaga Europă, dorite de braşoveni şi de comunităţile româneşti din străinătate”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.