Șase posturi scoase la concurs, de conducerea Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA.

REGIA AUTONOMĂ „AEROPORTUL INTERNAŢIONAL BRAŞOV-GHIMBAV” FACE ANGAJĂRI

În conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, Regia Autonomă „AEROPORTUL INTERNAŢIONAL BRAŞOV-GHIMBAV” RA organizează la sediul Consiliului Judeţean Braşov, din Braşov, B-dul Eroilor nr. 5, concurs de recrutare organizat în data de 21.02.2023 pentru ocuparea a 6 (şase) posturi vacante, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, cu durata normală a timpului de muncă de 8 ore pe zi şi 40 ore pe săptămână, după cum urmează:

Direcţia Tehnică-Operaţională

1 post de DIRECTOR TEHNIC OPERAŢIONAL

– Condiţii specifice:

✓ studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: domeniul fundamental (DFI): ştiinţe inginereşti sau domeniul fundamental (DFI): ştiinţe sociale în ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice;

✓ vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de minimum 7 ani, dovedită prin carnet de muncă și/sau adeverință privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor.

Serviciul Asistenţă Managerială

1 post de ŞEF SERVICIU

– Condiţii specifice: 

✓ studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă : ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe juridice;

✓ vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de minimum 5 ani, dovedită prin carnet de muncă și/sau adeverință privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor.

Serviciul Asistenţă Managerială

Compartimentul Resurse Umane, SSM, IT&C

1 post de INSPECTOR DE SPECIALITATE RESURSE UMANE, gradul IA

– Condiţii specifice: 

✓ studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice;

✓ vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de minimum 6 ani, 6 luni, dovedită prin carnet de muncă și /sau adeverință privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor.

Serviciul Asistenţă Managerială

Compartimentul Achiziţii Publice

1 post de CONSILIER ACHIZIŢII PUBLICE, gradul IA

– Condiţii specifice: 

✓ studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe juridice;

✓ vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de minimum 6 ani, 6 luni, dovedită prin carnet de muncă și/sau adeverință privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor.

Direcţia economică-Comercială

Compartimentul Financiar -Salarizare

1 post de ECONOMIST, gradul IA

– Condiţii specifice:

✓ studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: domeniul fundamental (DFI): ştiinţe sociale în ramura de ştiinţă (RSI): ştiinţe economice;

✓ vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de minimum 6 ani, 6 luni, dovedită prin carnet de muncă și /sau adeverință privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor.

Serviciul Securitate Aeroportuară

Biroul Coordonare / Instruire Securitate Aeroportuară

1 post de INSPECTOR SECURITATE AEROPORTUARĂ, gradul IA

– Condiţii specifice:

✓ studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă: domeniul fundamental (DFI): ştiinţe inginereşti;

✓ vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției contractuale de minimum 6 ani, 6 luni, dovedită prin carnet de muncă și /sau adeverință privind vechimea în muncă și în specialitatea studiilor.

În temeiul art. 35 din HG nr.1336/2022, pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:

– formular de înscriere la concurs, adresată directorului general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” R.A., conform modelului;

– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

– copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

– copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;

– copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului, conform modelului;

– certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

– adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

– curriculum vitae, model comun european;

– copie după livretul militar, dacă este cazul.

Toți candidații au obligația de a semna și de a anexa la formularul de înscriere la concurs – Fișa candidatului – informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prezentă ca anexă la anunțul de concurs, conform modelului.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.

Certificatul de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului, anterior datei de susţinere a probei scrise.

Copiile după documentele solicitate se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Condiţii generale de participare:

a). are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;

b). cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

c). are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d). are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;

e). îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;

f). nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

g). nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;

h). nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Concursul se va desfăşura în 3 etape succesive: 

– selecţia dosarelor de înscriere;

– proba scrisă;

– interviul.

Calendarul de desfăşurare a concursului:

• depunerea dosarelor: 26.01.2023-08.02.2023, ora 16:00, la Serviciul Resurse Umane, Strategii de Informatizare, camera 7, parter, Consiliul Judeţean Braşov;

• selecţia dosarelor: 09.02.2023-10.02.2023;

• afişare rezultate selecţia dosarelor (o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecţie a dosarelor);

• termen de depunere contestaţii selecţie dosare (cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului);

• soluţionarea contestaţiilor (maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor);

• proba scrisă: 21.02.2023, ora 11:00;

• afişare rezultate proba scrisă (maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei);

• termen de depunere contestaţii proba scrisă (cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului);

• soluţionarea contestaţiilor (maximum 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor);

• interviu: în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;

• afişare rezultate interviu (maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei);

• depunere contestaţii interviu (cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului);

• soluţionarea contestaţiilor (maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor);

• Afişare rezultate finale: în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor.

În vederea participării la concurs candidaţii depun dosarul de concurs începând cu data de 26.01.2023 până în data de 08.02.2023, ora 16:00, la sediul Consiliului Judeţean Braşov, B-dul Eroilor nr. 5, la secretarul comisiei de concurs, camera 7, tel. 0268/410777 int. 436, de luni până joi între orele 8:00-16:30 și vineri între orele 8:00-14:00, email: liliana.creanga@cjbrasov.ro

Pentru candidatii declaraţi „admis” se vor încheia contracte individuale de muncă, pe perioadă determinată, pe o perioadă de 3 luni, perioadă în care se verifică antecedentele, pe baza unui Formular pentru verificarea aprofundată antecedentelor, în conformitate cu prevederile OUG nr. 7/2022 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamnetului de punere în aplicare(UE) 2015/1.998 din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației, așa cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/103 al Comisiei din 23 ianuarie 2019.

Persoanelor recrutate care au trecut cu succes prin verificarea aprofundată a antecedentelor şi au obţinut avizul favorabil li se vor încheia contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată, conform legislaţiei în vigoare.

Bibliografiile si atribuţiile posturilor sunt anexate prezentului anunţ şi pot fi vizualizate pe site-ul Consiliului Judeţean Braşov, aici: https://site.judbrasov.ro/vezi-anunt.php?id=389

Reguli pentru candidați

1. Pe toată perioada derulării concursului candidaților nu le este permisă consultarea nici unor materiale ajutătoare, nu sunt permise discuțiile între candidați, este interzisă folosirea telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă. Candidații care nu respectă aceste condiții vor fi eliminați din concurs.

2. Intrarea în sala de examen se face pe baza cărții de identitate, cărţii de identitate provizorii sau a buletinului de identitate, aflate în termen de valabilitate. Candidaţii care nu sunt prezenţi la efectuarea verificării ori care nu pot face dovada identităţii prin prezentarea cărţii de identitate, cărţii de identitate provizorie sau a buletinului de identitate sunt consideraţi absenţi.

3. După verificarea identităţii candidaţilor, ieşirea din sală a acestora atrage eliminarea din concurs, cu excepţia situaţiilor de urgenţă în care aceştia pot fi însoţiţi de unul dintre membrii comisiei de concurs sau de persoanele care asigură supravegherea.

4. După începerea comunicării subiectelor este interzis accesul candidaţilor care întârzie sau al oricărei alte persoane, în afara membrilor comisiei de concurs, precum şi a persoanelor care asigură secretariatul comisiei de concurs, respectiv supravegherea desfăşurării probei.

5. Pe toată perioada derulării concursului, inclusiv a formalităţilor prealabile şi a celor ulterioare finalizării probei, candidaţilor nu le este permisă deţinerea sau folosirea vreunei surse de consultare sau a telefoanelor mobile ori a altor mijloace de comunicare la distanţă.

6. Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la alin. (5) atrage eliminarea candidatului din proba de concurs. Comisia de concurs, constatând încălcarea acestor dispoziţii, elimină candidatul din sală, înscrie menţiunea „anulat” pe lucrare şi consemnează cele întâmplate în procesul-verbal.

7. Lucrările se redactează, sub sancţiunea anulării, cu pix de culoare albastră, doar pe seturile de hârtie asigurate de RA „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, purtând ştampila acesteia pe fiecare filă. Pe prima filă, în colţul din dreapta sus, candidații au obligația înscrierii în mod descifrabil a numelui şi a prenumelui. Colțul paginii, astfel închis, se lipeşte astfel încât datele înscrise să nu poată fi identificate, şi se aplică ştampila, cu excepţia situaţiei în care există un singur candidat pentru postul vacant, caz în care nu mai există obligaţia sigilării lucrării.

8. Lucrările care prezintă însemnări de natură să conducă la identificarea candidaţilor se anulează şi nu se mai corectează.

9. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări.

10. Candidatul are obligaţia de a preda secretarului comisiei de concurs lucrarea scrisă, la finalizarea lucrării, ori la expirarea timpului alocat probei scrise, semnând borderoul de predare primire, special întocmit în acest sens.

Anghel Alexandru

Director General RA AIBG

Previous Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav are nevoie de cei mai buni angajaţi!

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Trimite-mi un mesaj

Revin cu un răspuns cât de repede posibil

    av-logo-negative

    Program disponibilitate audiențe

    [booked-calendar]

    Trimite un mesaj