Urmează etapele de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile, în premieră în nocturnă, pe Valea Cărbunării!

Râşnovul este în aceste zile capitala mondială a săriturilor cu schiurile, prin desfăşurarea etapelor de Cupă Mondială la masculin şi feminin, în perioada 16-19 februarie.

Un nou pas înainte către consolidarea celui mai modern complex de sărituri cu schiurile din sud-estul Europei s-a făcut anul acesta prin montarea instalației de nocturnă, care va permite televizarea în prime time a etapelor de Cupă Mondială programate în România.

După cum au promis, organizatorii – Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi Consiliul Judeţean Braşov – îşi urmează visul, acela de a avea și tribune pentru spectatori, și spații noi, moderne pentru centru de presă, pentru oficiali și pentru sportivi.

Anul acesta sunt programate 4 etape din calendarul FIS SKI JUMPING WORLD CUP, două etape în competiția feminină, întreceri individuale, și două etape din competiția masculină, una la individual și cea de-a doua la Super Team.

Vă reamintim că această relativ nouă competiție și-a avut debutul chiar la Râșnov, anul trecut.

La feminin, etapele sunt programate vineri după-amiază, începând cu ora 16:00, când se va da startul primei runde (calificările având loc cu o zi înainte, joi, tot după-amiază, începând de la ora 16:00) și sâmbătă dimineață, începând cu ora 10:00.

Băieții vor avea un antrenament oficial vineri dimineață, de la ora 10:00, urmând ca întrecerile individuale să se desfășoare sâmbătă după-amiază, de la ora 16:15, calificări, iar de la ora 17:00 prima rundă din concurs.

Competiția de Super Team va avea loc duminică, de la ora 16:00, calificări, urmând ca la ora 17:00 să fie dat startul în prima rundă.

Și în acest an, Consiliul Județean Brașov și Primăria Orașului Râșnov s-au implicat alături de Federația Română de Schi Biatlon în asigurarea celor mai bune condiții pentru desfășurarea acestui important eveniment sportiv de anvergură mondială pe care România l-a primit spre organizare.

„Doar astfel, prin organizarea unor astfel de competiții, putem spera că într-un viitor relativ apropiat vom putea solicita și primi spre organizare în România și cu siguranță aici, la Brașov, o ediție de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret pe care ne-o dorim de ceva vreme și pentru care va trebui să dovedim capabilități logistice și organizatorice. Faptul că România şi-a câştigat locul în elita mondială a acestui sport, atât la feminin, cât şi la masculin este rezultatul anilor de muncă şi strădanie din partea sportivilor şi antrenorilor, al preocupării autorităţilor locale de a avea o bază sportivă competitivă la nivel internaţional, care urmează să fie modernizată cu nocturnă, tribune şi alte facilităţi, dar şi al interesului Federaţiei Române de Schi Biatlon de a-i pregăti pe sportivi, de a le da şansa să concureze la cel mai înalt nivel, astfel încât să câştige experienţă şi să puncteze în Cupa FIS, Cupa Continentată şi Cupa Mondială. În privinţa acestui sport minunat, al curajului şi al luptei cu gravitaţia, noi, românii, suntem pe un drum bun, care ne poate propulsa în viitor pe cele mai înalte trepte ale podiumului mondial. Vă invit pe toţi la Râşnov, începând de vineri, să-i vedeţi pe sportivii din topul mondial concurând pe una dintre cele mai tehnice trambuline din lume”, a declarat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, în cadrul conferinţei de presă de prezentare a evenimentului.

Intrarea pentru spectatori este liberă, urmând ca la un interval de circa 30 de minute să plece câte un autobuz din fața cinematografului Amza Pelea, Str. Mihai Viteazul, cu destinația Valea Cărbunării, Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă.

Previous Încă două contracte PNRR pentru judeţul Braşov!

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Contactează-mă

Apreciez că îți faci timp să iei legătura cu mine. Te rog să completezi formularul de mai jos.

Trimite-mi un mesaj

Revin cu un răspuns cât de repede posibil

    av-logo-negative

    Trimite un mesaj