Consiliul Județean Brașov a elaborat proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală performante a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Investițiile în infrastructurile sanitare și sociale, realizat pe componenta 1 P.O.R./2017/8/8.1/8.2.B/1/7 regiuni, Axa Prioritară Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Operaţiunea 8.2.B: Unităţi de primiri urgenţe.
Proiectul este destinat Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Prin intermediul acestuia, 18 tipuri de echipamente complexe și aparatură medicală de înaltă performanță (totalizând 83 de obiecte și aparate) vor dota cabinetele medicale ale UPU, în vederea creșterii calității serviciilor medicale și scurtării timpilor de așteptare pentru pacienți.
Stadiul proiectului. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de plenul CJ Brașov. Proiectul a fost aprobat de ADR Centru. Pe 7 mai 2019 s-a semnat contractul de finanțare. Proiectul este în implementare, fiind derulate procedurile de achiziţie a echipamentelor şi aparatelor incluse în proiect.
Valoarea proiectului. Cheltuielile totale ale acestui proiect sunt de 6.793.628,72 lei, din care 6.657.756,14 lei sunt cheltuieli totale nerambursabile și 135.872,58 lei reprezintă contribuţia proprie a Județului Brașov.